În cadrul unei declaraţii de presă pe tema proiectului de lege a Sănătăţii, preşedintele României a ţinut să facă o serie de afirmaţii cu privire la serviciul SMURD.
"SMURD-ul nu a fost creat de un om. Statul român a făcut eforturi uriaşe pentru dotarea SMURD-ului şi a Ambulanţei", a declarat Traian Băsescu.
Preşedintele a vorbit despre eforturile care au fost făcute în timpul Guvernului Tăriceanu pentru a se obţine finanţarea de la bănci pentru acest sistem de urgenţă.
"Acest sistem a fost creat cu banii românilor (...) n-a venit niciun personaj din ţara asta cu banii din buzunar. Sistemul SMURD este un sistem creat de statul român", a continuat Traian Băsescu.
Şeful statului a apreciat că dezbaterea publică din ultimele zile este deplasată, argumentând că sistemul SMURD şi Ambulanţa au fost create pentru a servi cetăţenilor şi nimeni nu a pus problema privatizării acestor servicii.