Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu s-a pus la dispoziţia lui Klaus Iohannis împotriva PSD

Traian Băsescu s-a pus la dispoziţia lui Klaus Iohannis împotriva PSD

1 minut de citit Publicat la 17:30 14 Dec 2016 Modificat la 17:30 14 Dec 2016
o_1b3uv9gq0aaf1enb1es85802af8.jpg

PMP a venit la consultări cu preşedintele Klaus Iohannis. Din delegaţia partidului au făcut parte Traian Băsescu, Eugen Tomac, Valeriu Steriu, Cristian Diaconescu şi Robert Turcescu.

„L-am informat pe domnul preşedinte că suntem, facem parte şi vom face parte din orice soluţie politică anti-PSD. Ori la guvernare, ori în Opoziţie, noi suntem în opoziţie cu PSD. Din motive ideologice în primul rând şi a modului cum înţeleg să gestioneze resursele bugetului în mod populist şi pregătesc parcă ieşirea României din parametrii necesari accesului în zona euro. Am înţeles foarte bine de ce preşedintele a dorit să facă această discuţie premergătoare validării parlamentarilor. Am spus domnului preşedinte că procedează corect - şi susţinem acest punct de vedere - când refuză numirea unui prim-ministru care a fost condamnat.

Uitaţi-vă în Legea magistraţilor. Veţi constata că şi acolo magistraţii care au fost condamnaţi nu mai pot practica meseria de procuror sau de judecător. Ba la magistraţi e mai restrictiv, pentru că şi condamnările fiscale îi fac incompatibili cu calitatea de magistrat. Deci nu e o excepţie, sunt zone în care, prin Constituţie, s-a stabilit că incompatibilităţile vor fi extinse prin legi specifice.

"Dacă se va face, noi o vom susţine şi, aşa cum v-am spus, sunt cel mai bun premier pe care l-ar putea avea dreapta. (...) Domnul preşedinte ştie, i-am spus că eu sunt cel mai bun premier. (...) Am spus că avem disponibilitatea să dăm prim-ministru, cum avem disponibilitatea să susţinem fără a fi parte a Guvernului", a afirmat acesta.

Întrebat dacă va condiţiona participarea la o majoritate de dreapta de numirea sa ca premier, Traian Băsescu a răspuns: "Astăzi nu, pentru că nu au fost consultări oficiale. Azi ne-am spus doar intenţiile, pentru că am văzut că partide mai mari nu au propuneri şi am avut noi".

×
x close