Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu, prima persoană pentru care justiția face un tratament prefențial

Traian Băsescu, prima persoană pentru care justiția face un tratament prefențial

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 22:35 24 Apr 2016 Modificat la 22:35 24 Apr 2016
bS.jpg
Foto: Facebook

Fostul președinte Traian Băsescu este prima persoană care primește tratament prefențial din partea justiției. 

Fostul șef al statului, urmărit penal pentru spălare de bani în dosarul terenului de la omul de afaceri Costel Căşuneanu, din Aleea Privighetorilor, a fost înștiințat acasă despre învinuirea adusă și nu a fost citat până acum.

Potrivit Codului penal, învinuirea se aduce la cunoștință numai în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. 

”La Parchetul General până în acest moment, nu s-a mai aplicat această procedură. E prima dată când s-a trimis acasă înștiințarea, și nu este vorba despre un om bolnav sau internat”, a spus Ana Maria Roman, reporter acreditat pe Justiție, duminică, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

”Cred că acest dosar a fost un pic cam mult întârziat”, a spus și Adina Anghelescu, redactor Antena 3.

Fostul președinte Traian Băsescu este urmărit penal pentru spălare de bani în dosarul terenului de la omul de afaceri Costel Căşuneanu, din Aleea Privighetorilor.

×
x close