Tribunalul Constanţa a amânat pronunţarea în cazul cererii lui Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, de eliberare condiţionată pentru miercuri.
În 6 octombrie, Judecătoria Medgidia a admis cererea lui Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, de eliberare condiţionată, însă decizia nu a fost definitivă, iar DNA a contestat-o.
Întrebat despre posibila eliberare a fratelui său, fostul şef al statului a mărturisit că acesta este cel mai important lucru. "Bineînţeles că mă gândesc şi mă rog la Dumnezeu", a spus fostul preşedinte la România Tv.