Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu, la final de mandat. "România e o ţară sigură datorită modului în care instituţiile ei funcţionează"

Traian Băsescu, la final de mandat. "România e o ţară sigură datorită modului în care instituţiile ei funcţionează"

3 minute de citit Publicat la 18:37 20 Dec 2014 Modificat la 18:37 20 Dec 2014
basescu.jpg
Foto: Intact Images
Traian Băsescu a susţinut ultima conferinţă de presă de la Palatul Cotroceni. A fost bilanţul celor 10 ani de mandat. Un deceniu în care Preşedinţia a fost implicată în numeroase scandaluri. De la tribuna Cotrocenilor, am asistat la atacuri ale lui Traian Băsescu la adresa adversarilor politici, la presă, dar cel mai grav, chiar şi la adresa a diferite clase sociale.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, în conferinţa de final de mandat, că România e o ţară sigură datorită modului în care instituţiile ei funcţionează, el arătând că afirmă cu toată responsabilitatea faptul că românii trăiesc într-un stat sigur.

Traian Băsescu le-a mulţumit românilor pentru onoarea pe care i-au făcut-o de a le fi preşedinte timp de 10 ani şi că pentru aceasta le va fi dator să continue într-un fel sau altul la atingerea obiectivelor pe care românii le au.

Antena 3 vă invită să spuneţi ce credeţi că merită Băsescu după 10 ani de preşedinţie? Aşteptăm opiniile dumneavoastră pe adresa de e-mail [email protected].

Cele mai importante declaraţii ale lui Traian Băsescu:


- Vreau să mulţumesc românilor pentru onoarea pe care mi-au făcut-o, de a le fi preşedinte pentru 10 ani. Este o onoare pentru care le voi fi dator să continui la atingerea obiectivelor pe care românii le au

- Teme pe care le voi aborda: securitatea, România şi UE, şi statul de drept.

- Când mi-am început mandatul, principiul pe care am vrut să funcţionez a fost "acestea sunt instituţiile, acestea sunt legile, să le facem să funcţioneze mai bine"

- După mandatul lui Iliescu, am pus o virgulă şi am continuat preluând ceea ce era bun şi îmbunătăţind ceea ce am considerat că trebuie îmbunătăţit.

- Mi s-a părut important ca românii să ştie că trăiesc într-o ţară sigură, într-o ţară UE şi că suntem într-o ţară în care justiţia lucrează tot mai bine şi avem şanse să consolidăm acest lucru.

- Cred că o soluţie bună ar fi să continuăm. Aşa cum eu am pus o virgulă după mandatele  domnilor Iliescu şi Constantinescu, aşa ar trebui pusă virgulă şi după mandatul meu şi făcute lucrurile mai bine în continuare.

- Nu e atât de important să dai legi noi, sau să demolezi pentru a începe altceva, ca instituţie.

Răspunsuri la întrebările jurnaliştilor:

- Nu am incă proiecte politice. O să mă mişc printre amicii de la PMP şi familie.

- România are o problemă. Acum 25 de ani, a ieşit din comunism, unde eram toţi egali. Cel mai puternic element de securitate este prosperitatea poporului. Singura condiţie pentru ca România să ajungă la prosperitate este apartenenţa la UE.

- Mesajele noastre nu merg la Moscova, mai ales când vine vorba de Republica Moldova. Obiectivul nostru este sprijinirea politică şi economică a Republicii Moldova pentru intrarea în UE, dacă nu vor unirea cu România. Dacă vor, sunt bineveniţi.

- Revizuirea Constituţiei este un eşec.

- Alina Bica intră în lunga listă de oameni cu care am dat-o în bară. E foarte greu să ai inspiraţia să numeşti într-o funcţie înaltă un magistrat. la fel şi un ministru.

- Fratele meu nu a luat bani.

- Cele mai dificile momente prin care a trecut România au fost cel care în care nu ne mai puteam împrumuta de pe piaţă şi cel în care am fost puşi în faţa unei alternative: ori dăm afară salariaţi din sectorul public, ori reducem salariile cu 25%. A fost dificilă şi ziua în care a fost arestat fratele meu. 

- Rusia ţinteşte gurile Dunării, în mod indiscutabil. Federaţia Rusă este un risc pentru securitatea regională.

- South Stream este suprasusţinut de OMV Petrol pentru că ar dori să pompeze gazul din Marea Neagră prin South Stream. Asta ar face România o ţară dependentă de infrastructura Gazprom.

Citiţi şi:

Băsescu: Sper ca România să îndeplinească criteriile politice şi de justiţie pentru a începe accesul în Spaţiul Schengen

Băsescu: România are nevoie de o reformă a finanţelor publice

Traian Băsescu, despre mandatul de preşedinte al lui Klaus Iohannis

×
x close