Jurnalul.ro a descoperit după studierea declarațiilor de avere pe care atât Băsescu, cât și Iohannis le-au completat anual, că fostul președinte a încasat o indemnizație mai mare decât Klaus Iohannis.
Ultima declarație de avere completată, la data de 14 iunie 2021, de Traian Băsescu arată că acesta a încasat, în anul fiscal anterior depunerii acestui document, o indemnizație de la Administrația Prezidențială în cuantum de 202.176 de lei pe an. Președintele Klaus Iohannis, care a completat, la rândul său, o declarație de avere în data de 6 iunie 2021, menționa că a încasat, în aceeași perioadă fiscală, o indemnizație de 178.391 de lei. Cu peste 36.000 de lei mai puțin decât Băsescu. Aceeași situație se regăsește și în anul fiscal anterior.
Tot din documente oficiale jurnalul.ro a aflat că fostul președinte al României, timp de două mandate a primit 1,5 milioane de lei bani publici.
Informația se regăsește în ultima sa declarație de avere, completată în calitatea lui de membru în Parlamentul European, din partea Partidului Mișcarea Populară. La data de 14 iunie 2021, Băsescu a încasat de la Parlamentul European o indemnizație aferentă în cuantum de 83.831 de euro (adică 460.262 de lei, la cursul valutar de anul trecut). La acești bani, se adaugă cei 202.176 de lei, reprezentând indemnizația de fost președinte, de care a beneficiat în baza prevederilor Legii nr. 406/2001.
Băsescu realizat venituri și din cupoane aferente titlurilor de stat și de trezorerie pe care le deține la diferite companii ale statului în valoare de 43.715 lei și 6.345 de dolari SUA, în total 72.267,5 lei. De asemenea, el a mai încasat 4.509,28 de lei ca dividende de la Romgaz SA.
Pe lângă acestea, Băsescu a mai încasat și pensia de la Casa Națională de Pensii, în cuantum de 69.920 de lei pe an, la care se adaugă 81.792 de euro (400.780,8 lei) pe an, reprezentând „diurna de deplasare și misiuni” de la Parlamentul European. Băsescu a mai încasat, tot de la Parlamentul European, suma de 54.756 de euro (268.304,4 lei) ca sumă forfetară. Și încă 10.000 de euro (49.000 de lei) card de credit Mastercard de la INK Bank Bruxelles.
Traian Băsescu a realizat, în anul fiscal iunie 2020 – iunie 2021, venituri în cuantum de 1.527.220 de lei, adică 311,677,6 euro. Lunar, i-au intrat în buzunare 127.268,3 lei, conform acestor calcule.