Preşedintele Traian Băsescu îl primeşte, luni, la Cotroceni, pe regele Iordaniei, Abdullah al II-lea.
După discuţia cu şeful statului, regele Iordaniei se va întâlni cu premierul Emil Boc, dar şi cu reprezentanţii Camerei de Comerţ a României.
Agenda vizitei oficiale a regelui în ţara noastră mai cuprinde o ceremonie pentru semnarea documentelor oficiale şi o conferinţă de presă comună a celor doi şefi de stat.
Antena 3