Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu, cu elicopterul pe litoral, unde va petrece ziua de 1 Mai

Traian Băsescu, cu elicopterul pe litoral, unde va petrece ziua de 1 Mai

<1 minut de citit Publicat la 19:47 30 Apr 2013 Modificat la 19:47 30 Apr 2013
Traian Băsescu, cu elicopterul pe litoral, unde va petrece ziua de 1 Mai
Foto: Agerpres
Preşedintele Traian Băsescu va petrece ziua de 1 Mai pe litoral, el ajungând, marţi după-amiază, cu un elicopter, în staţiunea Neptun, informează Mediafax.
   
Şeful statului a ajuns, marţi după-amiază, cu elicopterul, la vila de protocol din staţiunea Neptun, unde va rămâne pe perioada minivacanţei de 1 Mai, susţin surse locale.
   
Traian Băsescu s-a aflat la Neptun şi anul trecut, de 1 Mai, alături de familia sa. Şi în anii precedenţi, preşedintele a petrecut minivacanţa de 1 Mai la vila de protocol de la Neptun.
   
Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi să petreacă pe litoral minivacanţa de 1 Mai şi Paşti, preţurile la cazare fiind cuprinse între 45 de lei de persoană pentru o noapte la un hotel de două stele şi 220 de lei de persoană la un hotel de cinci stele din Mamaia. Primii turişti au ajuns la mare încă de la sfârşitul săptămânii trecute, cei mai mulţi aflându-se în staţiunele 2 Mai şi Vama Veche, unde şi-au instalat corturile. 
   

×
x close