Fostul preşedinte Traian Băsescu acuză că oameni politici din Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) au distribuit documente din dosarul în care este acuzat de colaborare cu Securitatea, acestea apărând în presă în ziua în care la Parlamentul European se negociază distribuirea funcţiilor de influenţă politică. El precizează că a verificat şi nici o copie din dosarul său nu a plecat de la Curtea de Apel Bucureşti, care judecă această cauză.
”Colegiul CNSAS a intrat în politică! În timpul campaniei electorale, CNSAS a lansat acuzaţiile de colaborare cu securitatea la adresa mea şi a anunţat trimiterea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal. Astăzi, când la Parlamentul European se negociază distribuirea funcţiilor de influenţă politică, televiziunile şi presa scrisă sunt invadate cu documente care să aducă în prim plan dezbaterea pe tema colaborării mele cu securitatea”, spune fostul preşedinte.
”Şi atunci rămâne o singură sursă, oameni politici din Colegiul CNSAS care au avut la dispoziţie toate documentele şi care au încălcat legea distribuindu-le către presă”, a încheiat Băsescu.