Preşedintele României a prezentat principalele aspecte de interes public, discutate în cadrul şedinţei CSAT.
Iată principalele declaraţii ale preşedintelui
- S-a aprobat planul de forţă pentru misiuni în străintate pentru MAN şi MAI. Avem o diminuare cu 177 de militari, comparativ cu anul care se încheie, dar se menţine participarea României în Afganistan, Kosovo şi în Bosnia-Herţegovina
- România va trimite o fregată în Oceanul Indian pentru a participa la operaţiunea anti-piraterie.
- Pentru 2012, în ţară vor fi gata de intervenţii unităţi cumulând 1210 militari, care vor fi la dispoziţia NATO.
- Pentru structurile de informaţii, am cerut ca fiecare să se ocupe de segmentul pentru care a fost creat. În ceea ce priveşte realţia DGIPI şi SRI, DGIPI trebuie sa dea informaţii şi să le transmită imediat SRI-ului
- Procesul restructurărilor din cadrul MAI trebuie să continue. În urma analizelor, nu s-a observat nicio diminuare a capacităţii de intervenţue a MAI.
- Un aspect care nu poate continua în MAI este reprezentat de promoţiile de absolvenţi pe care ministerul nu îi poate angaja.
- Am cerut ministrului de Interne să calibreze corect promoţiile care ies din şcolile MAI şi academia Alexandru Ioan Cuza
- Romania nu va putea să-şi respecte obligaţiile asumate, să contribuie cu 48 de avioane la forţele NATO şi apararea teritoriului ,nu vrem sa ajungem în situaţia ca alte ţări să ne faca patrularea aeriană, este costisitoare şi umilitoare.
- Trebuie să găsim formule pentru a ne revitaliza forţele aeriene, am cerut să se ia în calcul şi faptul că o prelungire a resurselor este extrem de costisitoare.
- Am promulgat Legea pentru ratificarea acordului dintre SUA şi Romania privind amplasarea scutului antirachetă.