Preşedintele Traian Băsescu s-a deplasat, marţi, la Galaţi pentru a inspecta lucrările la digul de protecţie a oraşului. Pericolul de inundaţii se menţine crescut acolo, Dunărea urmând să atingă nivelul maxim peste trei zile.
Preşedintele a ajuns la Galaţi în jurul orei 15:15, unde a discutat cu cei care coordonează lucrările de consolidare a digului. Iniţial, Traian Băsescu a evitat să discute cu presa sau cu oamenii care se aflau în jur. Ulterior, şeful statului le-a spus gălăţenilor că, "în mod normal, digul ar trebui să reziste".
"Cu toţii sperăm să reziste", a dăugat preşedintele.
În ultima săptămână, Traian Băsescu a mers în judeţele Suceava, Bacău şi Botoşani, unde inundaţiile au făcut mai multe pagube.
De două zile, mii de jandarmi şi pompieri lucrează la ridicarea digului din Galaţi care urmează să protezeje oraşul de viitură. Acesta a fost finalizat marţi, în prezent lucrându-se doar la consolidarea lui şi la evacuarea apelor care se infiltrează în anumite puncte. Digul are o lungime de 4,5 kilometri şi o înălţime de 1,5 metri.
Antena3.ro
Foto: Intact Images