?Această nouă ediţie a Crucii Patriarhale, care a apărut zile acestea, dorim să fie acordată, în primul rând, domnului preşedinte al României, cu speranţa şi certitudinea că ne va ajuta să începem demararea lucrărilor Catedralei Mântuirii Neamului?, şi-a motivat Patriarhul Daniel hotărârea de a acorda lui Traian Băsescu distincţia cea mai mare pe care Patriarhia o acordă credincioşilor mireni.
În cuvântul său adresat credincioşilor, PF Daniel a evocat viaţa Sfântului Dimitrie, născut în secolul al XIII-lea la sud de Dunăre. Moaştele sale au fost aduse la catedrala metropolitană din Bucureşti în iulie 1774. El a explicat că pelerinii vin să se închine la moaştele sfinţilor pentru că în ele ?se simte prezenţa lui Dumnezeu?. ?Noi nu cinstim natura umană, ci natura lui Dumnezeu. Nu cinstim doar osemintele, ci prezenţa harului în oseminte. (?) Harul a fost mai întâi în suflet şi s-a răspândit în trup?, a spus PF Daniel.
Antena 3