Tragedie într-o familie din Buzău! O femeie în vârstă de 59 de ani a murit, după ce fiica ei a izbit violent o altă mașină, participantă la trafic.
Fata de 27 de ani a vrut să depășească un camion, dar nu a apreciat corect distanța, iar atunci când a văzut că nu are timp, s-a panicat și a lovit puternic o mașină care circula din sens opus. În urma impactului, femeia de 59 de ani a fost aruncată din mașină și a murit. Șoferița și tatăl ei nu au avut nicio problemă, scrie spynews.ro.
"Din primele verificari, o soferita de 27 de ani din Buzau, care circula cu un autoturism pe DN 2B, din directia Buzau catre Bucuresti, pe fondul unei depăşiri neregulamentare la km 2 a intrat in coliziune laterală cu un autoturism care circula din sens opus, condus de o bucureşteancă de 45 de ani. În urma impactului a rezultat decesul unei pasagere din primul autoturism, de 59 ani, din Buzău, precum şi rănirea uşoară a conducătoarei celuilalt autoturism şi a două pasagere, ambele din Bucureşti, de 44 şi 17 ani. Politiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările", a transmis IPJ Buzau.