Antena 3 CNN Actualitate Tragedie la Iași. Doi copii care au mâncat struguri au murit după câteva ore - ce conțineau fructele

Tragedie la Iași. Doi copii care au mâncat struguri au murit după câteva ore - ce conțineau fructele

Dan Gabor
1 minut de citit Publicat la 18:35 24 Aug 2020 Modificat la 18:35 24 Aug 2020
Tragedie la Iași. Doi copii care au mâncat struguri au murit după câteva ore - ce conțineau fructele
Foto: Pixabay.com

Purtătorul de cuvânt al Poliției Iași, Anca Vîjiac, a declarat, pentru Mediafax, că mama celor doi copii – unul de un an și jumătate, celălalt de 3 ani – a sesizat Poliția, după ce micuții au murit, sâmbătă.

„Urmare a sesizării primite de polițiști, sesizare făcută de către mamă, au fost demarate de îndată verificările și investigațiile în vederea stabilirii întregii situații de fapt. Unul dintre minori a decedat în locuință, iar celălalt a fost transportat la spital, ulterior decedând. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere”, a spus Vîjiac.

Mama celor doi copii le-a povestit medicilor SMURD care au intervenit ca să îi salveze pe micuți, că le-a dat acestora să mănânce struguri.

„Medicii au găsit copilul de un an și jumătate în stop cardio respirator, s-au făcut manevre de resuscitare avansată timp de aproape o oră, din păcate fără răspuns. Celălalt copil, de 3 ani, frățiorul, era și el în stare gravă”, a mai spus șeful UPU-SMURD Iași, Diana Cimpoeșu.

Și al doilea copil a murit la scurt timp, la spital. Medicii au suspiciunea că cei mici s-au intoxicat cu o substanță toxică, de pe struguri.

„Suspiciunea a fost intoxicație cu o substanță necunoscută, posibil o substanță cu care au fost stropite fructele pe care copiii le-au mâncat”, a mai spus Cimpoeșu. Medicul atrage atenția asupra faptului că fructele și legumele trebuie spălate cu apă din abundență.

„Există substanțe neautorizate care se mai folosesc și care au o concentrație foarte mare de substanță sau tipuri de substanțe cu proprietăți nocive pentru organism. Există și alte tipuri de substanțe folosite pentru combaterea dăunătorilor care sunt nocive mai ales daca este vorba de un copil sau o persoana cu risc crescut, așa cum este un micuț de un an și jumătate”, a spus Diana Cimpoeșu.

×
Etichete: struguri
x close