Polițiștii au constatat că, în timp ce un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Scurtu Mare, conducea un autoturism pe DJ 701, a izbit un tractor cu semănătoare condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din localitatea Scurtu Mare, județul Teleorman.
Șoferul mașinii a murit, iar două pasagere din autoturism, ambele în vârstă de 17 ani, din localitatea Scurtu Mare, au fost rănite. Rănit a mai fost un bărbat în vârstă de 50 de ani, din aceeași localitate, pasager în tractor.
Șoferul tractorului agricol a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, afirmă polițiștii.