Antena 3 CNN Actualitate Tragedie în fotbalul românesc: A murit fiul lui Cosmin Paşcovici

Tragedie în fotbalul românesc: A murit fiul lui Cosmin Paşcovici

S.T.
1 minut de citit Publicat la 20:39 11 Oct 2018 Modificat la 20:39 11 Oct 2018
o_1cpi3a0lapvo1q99etgrm9113u8.jpg
Foto: Facebook/ Pascovici Mihai Cosmin

Denis Paşcovici, băiatul fostului jucător Cosmin Paşcovici, s-a stins din viaţă joi seară, conform unui mesaj postat de Federaţia Română de Fotbal pe pagina oficială de Facebook.

Citește POVESTEA acestui MIC LUPTĂTOR.

„În această seară s-a stins din viaţă Denis, băiatul fostului internaţional Cosmin Paşcovici. Tatăl său le transmisese tricolorilor, la Vilnius, ultima dorinţă a fiului aflat în suferinţă după un atac cerebral. Acesta este mesajul pe care jucătorii echipei naţionale l-au primit acum, la şedinţa dinaintea partidei Lituania-România.

Federaţia Română de Fotbal şi Echipa naţională de fotbal a României transmit condoleanţe şi sunt alături de familia îndurerată. Odihneşte-te în pace, Denis!”, se arată în mesajul postat de Echipa naţională de fotbal, pe Facebook.

Denis (13 ani) s-a luptat foarte mult timp cu bolile. Încă de la vârsta de doi ani a suferit mai multe intervenţii pe creier pentru îndepărtarea unei tumori. Au urmat mai multe tratamente de chimioterapie, fiind imobilizat în scaunul cu rotile.

Mama lui Denis, Ionela Adina Paşcovici, a postat un mesaj de adio pe pagina de Facebook: „Zbor lin, Denis! Te voi iubi mereu şi te voi păstra pe veci în inima mea, pentru că acolo ai locul tău, pe care nimeni nu-l va putea ocupa vreodată!”, e mesajul de adio al mamei lui Denis.

×
x close