O tânără de 20 de ani din Constanţa a murit după ce a intrat cu maşina într-un şanţ. Fata era singură în maşină şi se îndrepta spre casa unor rude. A pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat de mai multe ori.
Fata de 20 de ani s-a urcat la volan şi a plecat să îşi ia tatăl care era în vizită la nişte rude din localitatea învecinată. Drumul de doar câţiva kilometri i-a fost însă fatal.
Din primele cercetări, poliţiştii au aflat că tânăra conducea cu viteză peste limita admisă.
Fata era studentă la o universitate din Marea Britanie şi venise acasă pentru a petrece sărbătorile alături de cei dragi