Sesizarea a fost făcută marți seara, iar oamenii legii și un echipaj medical au ajuns imediat la fața locului. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic, ci doar s-a constatat decesul.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar autoritățile așteaptă și rezultatele necropsiei.
De asemenea, polițiștii i-au informat și pe reprezentanții D.G.A.S.P.C. Tulcea cu privire la acest incident nefericit.
Momentan nu se știe exact cum a ajuns copilul în mașina de spălat, dar oamenii legii au aflat că părinții minorului se aflau la poarta locuinței în momentul tragediei.
Tragedia s-ar fi petrecut dintr-o joacă între copii
Potrivit unor surse, băiatul de șapte ani se afla în casă doar cu sora lui mai mică, în vârstă de trei ani, în timp ce părinții se aflau în curte. Se pare că adulții ar fi descoperit ce s-a întâmplat abia după două ore.
În încercarea de a-și explica cum s-a produs tragedia, părinții se gândesc la varianta în care fetița ar fi împins hubloul mașinii de spălat și l-ar fi închis pe fratele ei înăuntru. Astfel, băiatul de șapte ani ar fi murit asfixiat.
Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.