Centrul INFOTRAFIC a transmis, marți, că pe DN 24A Bârlad-Huși, în apropierea comunei Zorleni, județul Vaslui, s-a produs o coliziune între un autoturism și o autocisternă încărcată cu motorină, aceasta răsturnându-se pe carosabil. Șoferița din mașină, în vârstă de 18 ani, a rămas încarcerată.
Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit, marți, cu două autospeciale (o autospecială de stingere cu apă și o autospecială pentru descarcerare) și echipaje specializate la un accident rutier produs în localitatea Zorleni, comuna Zorleni.
În accident au fost implicate un autocamion de mare tonaj și un autoturism. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.
La sosirea echipajelor de intervenție, în autoturism a fost găsită o persoană încarcerată. După descarcerare, victima, o persoană de sex feminin în vârstă de 18 ani, a fost predată către echipajul ambulanței SAJ Vaslui, aceasta fiind diagnosticată primar cu politraumatisme în urma unui accident rutier.
Victima a fost transportată în stare de conștiență la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. Victima era extrem de agitată. După operațiunea de descarcerare, pompierii bârlădeni au asigurat măsurile PSI specifice, au îndepărtat bornele bateriilor, au curățat și spălat carosabilul.
Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.