Victor Ponta spune că reacţia pe care a avut-o la adresa unor afirmaţii ale europarlamentarului german Elmar Brok a fost nefericită.
Premierul a făcut această precizare într-o discuţie cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, cel care afirmase ieri că intenţionează să afle în ce circumstanţe l-a calificat premierul român drept nazist pe preşedintele Comisiei de afaceri externe a Parlamentului European.
„Aseară, am avut o discuţie cu domnul Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, care m-a sunat pentru a lămuri situaţia declanşată de declaraţiile parlamentarului Elmar Brok şi de reacţia noastră la ele. Am înţeles şi am toată încrederea, din ceea ce mi-a spus domnul Schulz, că declaraţia lui Elmar Brok a fost, nu ştiu, fie greşit înţeleasă, fie greşit tradusă în presa română şi că nu se referea la amprentarea tuturor românilor în Germania”, a explicat Ponta, pentru Mediafax.
„În aceste condiţii, evident că am spus că, dacă nu se referă şi nu vorbea domnul Brok de amprentarea românilor, evident că, atunci, şi reacţia mea este nefericită şi regret că am folosit un cuvânt dacă acea situaţie nu exista. Important pentru mine - şi i-am spus şi preşedintelui Schulz şi a fost de acord - este că nu vom lăsa niciodată nesancţionată o poziţie de acest gen împotriva românilor şi apreciez foarte mult că şi Martin Schulz, şi alţi oameni politici de relevanţă europeană au spus foarte clar că nu este normal şi că nu vor accepta niciodată introducerea unor sisteme antieuropene împotriva românilor, bulgarilor sau a altora”, a adăugat premierul român.
Luni, Martin Schulz reacţionase la declaraţiile făcute de Victor Ponta la adresa lui Brok.
„Doamnelor şi domnilor mi s-a adus la cunoştinţă că într-o declaraţie a prim-ministrului României colegul nostru Brok a fost atacat personal. Potrivit relatărilor din presă s-a făcut o paralelă între unele comentarii ale domnului Brok pe tema imigraţiei şi declaraţiile naziştilor. Este o chestiune pe care o voi cerceta şi intenţionez să o clarific cu domnul Ponta, dar trebuie să subliniez că asemenea comparaţii cu naziştii sunt total inacceptabile, iar integritatea domnului Brok este mai presus de orice îndoială”, a spus Schulz.