Românii nu renunţă nici la celelate obiceiuri tradiţionale. Periniţa sau strigatul peste sat sunt la fel de importante. Copiii trec cu Sorcova prin fiecare casă, epntru a alunga spiritele malefice, iar Pluguşorul anunţă reînceperea simbolică a lucrului.
Lista superstiţiilor continuă. Niciodată un gospodar nu trebuie să măture în Ajun de Anul Nou, pentru că alungă prosperitatea. Obiceiul spune că până la miezul nopţii trebuie plătite toate datoriile şi mai mult, nu trebuie daţi bani cu împrumut în noaptea de revelion. Tot în seara de 31 decembrie nu se spală rufe şi nu se taie cu foarfeca pentru a nu distruge norocul.
La trecerea dintre ani, spun bătrânii, este bine ca fiecare să poarte o haină nouă şi ceva roşu, sau o altă culoare veselă care să atragă energiile pozitive. De revelion sunt nelipsite crenguţele de vâsc, care aduc noroc în casă. Primul om care va trece pragul în prima zi va influenţa tot anul. Dacă persoana care intră în casă este o femeie însemană că urmează un an mai puţin bun.
La miezul nopţii uşile trebuie deschise pentru ca anul vechi să iasă şi să lase loc celui nou care aduce sănătate, fericire şi mult noroc.
Antena 3