Nu era foarte dotată intelectual, dar cu toate astea fusese declarată "tovarăşa academician", iar atunci când apărea în mijlocul profesorilor, aceştia se înclinau în faţa ei.
Elena Ceauşescu, sau "Tovarăşa CO2" a fost readusă în atenţia publicului larg după ce teza ei de doctorat a fost scoasă la vânzare pe un site de licitaţii.
Varianta în engleză costă 60 de dolari, iar cea în limba română, 44 de dolari. O variantă mai uzată a fost vândută cu doar 5,75 de dolari. Astfel, cei care vor să citească despre "Polimerizarea stereospecifica a izoprenului" pot intra pe Amazon.com şi pot cumpăra teza de doctorat a Elenei Ceauşescu.