20 de oameni, între care şi 7 copii, vor fi evacuaţi după ce pământul s-a surpat în localitatea Bisoca din judeţul Buzău.
În zonă nu se va mai putea locui, mişcarea solului fiind foarte periculoasă.
Alunecarea de teren s-a produs pe o distanţă de 2 kilometri, iar din primele evaluări 8 gospodării şi 7 locuinţe au fost afectate.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. O echipa a ISU şi reprezentanţi ai primăriei şi prefecturii Buzău monitorizează situaţia la faţa locului.