Un accident rutier extrem de grav a avut loc seara trecută în judeţul Ialomiţa.
Zece oameni au murit şi şapte au fost răniţi, după ce un TIR a ajuns pe contrasens şi a spulberat un microbuz care ducea oamenii la serviciu.
Şoferul TIR-ului adormise la volan. Carnagiul a avut loc între localităţile Balaciu şi Sfântul Gheorghe din judeţul Ialomiţa.
Accidentul din judeţul Ialomiţa este cel mai grav accident produs în România în ultimii ani.
Tragedia aminteşte de accidentul din 2006 din Bârlad, când 12 oameni au murit, după ce şoferul unei autoutilitare nu a acordat prioritate unui autocar care circula regulamentar.
Citiţi şi: Ultimele informații despre răniții din accidentul din Ialomița