Antena 3 CNN Actualitate Toţi şoferii din România sunt afectaţi de asta. Vestea pe care o primesc le poate schimba perspectivele

Toţi şoferii din România sunt afectaţi de asta. Vestea pe care o primesc le poate schimba perspectivele

O.P.
1 minut de citit Publicat la 09:35 01 Aug 2012 Modificat la 09:35 01 Aug 2012
Toţi şoferii din România sunt afectaţi de asta. Vestea pe care o primesc le poate schimba perspectivele
Taxa auto a venit ca o lovitură pentru toţi şoferii români. Înainte de a fi introdusă, românii dezvoltaseră o afacere uluitoare cu maşini second-hand aduse din străinătate.

Sub mantaua înnoirii parcului auto român, Ministrul Mediului a introdus taxa auto pentru maşinile second hand. Astfel că şoferii care nu îşi înmatriculaseră maşinile aduse din străinătate au primit o lovitură uriaşă, fiind nevoiţi să plătească taxe de sute sau chiar mii de euro în funcţie de capacitatea cilindrică a maşinii şi nivelul de poluare.

După zeci de prosteste şi mii de şoferi ieşiţi în stradă, taxa auto a fost modificată, iar autorităţile din România au primit o lovitură din partea UE, care a declarat că aceasta nu este legală.

Astfel că, orice şofer cu nervi tari şi timp berechet, poate contesta în instanţă plata taxei auto pentru maşina sa, crede avocatul Carmen Diaconu, citat de jurnaliştii Capital.

“Prin raportare la dispoziţiile comunităţii europene taxa auto este considerată nelegală în ceea ce priveşte autoturismele second – hand. În ceea ce priveşte aplicarea acestei taxe la autoturismele noi, nelegalitatea acesteia rezultă din încălcarea dispoziţiilor legale din dreptul intern. În primul rand, taxa de poluare, astfel cum este reglementată prin Legea nr.9/2012 nu respectă principiul <>, deoarece nu toţi cei care poluează plătesc această taxă.

Apoi, nu trebuie să uităm care este rolul şi menirea unei taxe, în sensul că taxa este datorată de un contribuabil pentru serviciul prestat în folosul lui de instituţiile statului. Ori, în acest caz, instituţiile statului, fără a îndeplini un act sau serviciu în folosul cetăţenilor, percep o sumă de bani cu titlu de taxă.

Nu în ultimul rând, discriminarea care se crează ca urmare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de judecată prin care se admit cererile de restituire a taxei de primă înmatriculare achitată pentru autoturismele provenite din spaţiul comunitar,faţă de persoanele care au înmatriculat autovehicule noi pe acelaşi teritoriu al României.”, explică avocatul.




×
Etichete: taxa auto
x close