Proiectul a fost inițiat recent de mai mulți lideri PSD, în frunte cu președintele partidului și Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, scrie Profit.ro.
”Cadrele didactice, precum și personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat, din învățământul particular acreditat și din unitățile de învățământ preuniversitar înființate în structura instituțiilor de învățământ superior, vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1.500 de lei lunar acordat pe toată durata stării de alertă și a stării de urgență, pentru implicarea și expunerea în fața riscului răspândirii coronavirusului COVID-19”, prevede proiectul adoptat prin vot de senatori.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat și de Camera Deputaților, iar apoi promulgat de șeful statului, dar este greu de crezut că Guvernul va găsi foarte curând fondurile necesare pentru a o aplica, senatorii PNL votând împotriva măsurii, arată sursa citată.
"Nu știu dacă a existat vreo guvernare care să nu aducă de fiecare dată tot felul de argumente în justificarea deciziilor privind neacordarea unor creșteri salariale, neacordarea unor sporuri. Noi nici în momentul acesta nu avem un regulament de sporuri, deși toate celelalte domenii bugetare beneficiază de așa ceva", a spus Marius Nistor, președintele FSE Spiru Haret.