Asociaţia cercetătorilor români, Ad Astra, a publicat ediţia 2007 a Topului universităţilor, realizat în funcţie de numărul articolelor publicate de cadrele didactice din respectivele instituţii. Univeristatea Al. I. Cuza din Iaşi ocupă primul loc în top, acesta fiind însă contestat de unii rectori.
Potrivit asociaţiei, acest topul cuprinde un clasament general, respectiv un clasament pe domenii ştiinţifice, care reflectă pregătirea şi performanţa ştiinţifică a cadrelor didactice ale universităţilor. Clasamentele sunt realizate pe baza articolelor ştiinţifice publicate de personalul universităţilor în reviste ştiinţifice recunoscute pe plan internaţional.
Chiar şi cele mai performante universităţi publică însă mai puţin de un articol pe an la 3 cadre didactice, în timp ce în ţările occidentale este normal ca fiecare cadru didactic din universităţile care pretind că fac cercetare să publice, în medie, un articol pe an, informează Mediafax. Această diferenţă explică de ce nicio universitate din România nu se situează printre primele 500 de universităţi ale lumii, conform clasamentului Shanghai, în timp ce în acelaşi clasament se regăsesc două universităţi din Polonia, două din Ungaria şi una din Cehia.
Universitatea din Bucureşti a intrat recent, pe locul 472, în topul primelor 500 de universităţi din lume, realizat de Times Higher Education Supplement (THES) şi firma Quacquarelli Symonds (QS), fiind singura universitate din România care a intrat în acest top.
Rectorul Universităţii Bucureşti, Iona Pânzaru, este nemulţumit de acest clasament.''Noi avem 1.477 de articole publicate, adică cel mai mare număr, faţă de cei din Iaşi, cu 863. Şi UBB din Cluj are 1.262 de articole publicate, deci mult mai multe decât cei din Iaşi. Numai că acest clasament împarte numărul de lucrări la cadrele didactice, numai ca să fie pe locul întâi'', a mai spus rectorul.
Antena3.ro