Potrivit IGPR, este vorba de heroină, cocaină, cannabis, rezină de cannabis, amfetamină, opium și MDMA. Distrugerea a fost făcută cu sprijinul unui operator autorizat în acest sens.
Dintre acestea, o cantitate însemnată de substanțe stupefiante, respectiv 2,938 de tone de cannabis, a făcut obiectul unui singur dosar penal.
Drogurile distruse au făcut obiectul confiscărilor din perioada 2014 – 2022, în cadrul a 641 de dosare penale instrumentate de către Poliția Română, împreună cu procurorii DIICOT, soluţionate definitiv de către instanţele de judecată.
Conform polițiștilor, distrugerea drogurilor se efectuează periodic, prin incinerare sau prin alte mijloace adecvate, de către o societate, autorizată, în prezenţa unei comisii formate din judecătorul delegat cu executarea, câte un reprezentant al Agenţiei Naţionale Antidrog, al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, un specialist din cadrul formaţiunii centrale specializate în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri din Inspectoratul General al Poliţiei Române şi gestionarul camerei de corpuri delicte a aceleiaşi unităţi.
IGPR arată că una dintre cele mai importante capturi de droguri ale anului 2021, aproximativ o tonă și jumătate de heroină, care ar fi fost transportată, în mod disimulat, în 2 containere cu materiale de construcție, pe ruta Iran-România, cu destinația finală vestul Europei, a fost descoperită de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii DIICOT, cu sprijinul reprezentanților DEA de la Ambasada SUA în România, Europol și Eurojust, în Portul Constanța.
Pentru destructurarea grupării infracționale care ar fi traficat drogurile au fost efectuate percheziții în România și 2 țări din vestul Europei.
În urma activităților investigative derulate, a reieșit că liderul grupului infracțional ar fi stabilit o infrastructură de transport și comerț sofisticată și complexă, pentru a facilita transportul unor cantități mari de droguri, de la unitățile de producție, la cele de distribuție din Europa.
El ar fi controlat un număr semnificativ de companii, depozite și camioane, în mai multe țări din UE și ar fi organizat un flux de mai multe tipuri de bunuri legale, pentru a ascunde traficul de droguri.
Marfa legală ar fi fost folosită pentru a ascunde drogurile sau pentru a justifica deplasarea camioanelor între facilitățile sale, notează Mediafax.
Valoarea de piață a drogurilor a fost estimată la 45.000.000 de euro, fiind a doua cea mai mare captură de heroină din Uniunea Europeană, din ultimii ani.