Mai mulţi pui de urs au atacat tomberoanele unde aruncă gunoiul turiştii veniti cu rulote pe Valea Cerbului, din Buşteni şi chiar s-au luptat pentru resturile de mancare.
În timp ce urşii îşi potoleau foamea, turiştii i-au fotografiat de la doar câţiva paşi, fără să realizeze că sunt în pericol.
Oamenii nu sunt speriaţi nici de faptul că animalele se plimbă printre maşinile lor.
Urşii abia au ieşit din hibernare, iar hrana din tomberoanele pline cu gunoaie este cel mai uşor de procurat, aşa că oamenii se aşteaptă să fie vizitaţi de animale pe durata întregii minivacanţe.