Antena 3 CNN Actualitate Tolo.ro. Documente: Firma Vitalaire, care înșela bolnavii săraci, încasa bani și de la CAS, și de la pacienți. Românii ”restanțieri”, amendați cu 70% pe an. Parchetul a deschis dosar

Tolo.ro. Documente: Firma Vitalaire, care înșela bolnavii săraci, încasa bani și de la CAS, și de la pacienți. Românii ”restanțieri”, amendați cu 70% pe an. Parchetul a deschis dosar

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 08:52 22 Noi 2016 Modificat la 08:52 22 Noi 2016
spital2.jpg
Foto: pixabay.com

Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a deschis dosar de evaziune fiscală, luni, în cazul multinaționalei Vitalaire, care înșela bolnavii săraci din România. Noi acte interne, care confirmă că firma Vitalaire încasa bani și de la CAS, și de la bolnavi, sunt plicate marți de Tolo.ro.

Mai mult, pacienții restanți sunt amendați cu peste 70% pe an.

La două zile după ce ziarul a arătat șefilor firmei înregistrările de contabilitate dublă, Vitalaire continuă să nu poată explica documentele.

Ziarul publică marți trei noi seturi de facturi duble emise de firma de dispozitive medicale în cazul unei femei dintr-un mic sat vîlcean. Puse față în față, hârtiile interne ale corporației și cele furnizate de Casa de Asigurări de Sănătate arată cum se luau bani din ambele părți.

Vitalaire primea decontări de la CAS și își factura și pacienții. Iar dacă nu plătesc, bolnavii sunt taxați în tribunal cu penalități de 73% pe an.

Doar moartea la vârsta de 47 de ani a salvat-o pe Dumitra Opincă de proces, deși CAS Vâlcea plătise firmei Vitalaire toți banii pentru aparatul de oxigen.

Un fost angajat al Vitalaire, sursă a ziarului, a spus: ”Întrebarea oricărui om care îmi citește mărturia e normală: de ce am ajuns să vorbesc abia acum? Pentru că oamenii ăștia au o putere și un anturaj speciale. Clanul Cordunenilor din Iași vă spune ceva?!”.

Întreaga anchetă, aici
 

×
x close