Antena 3 CNN Actualitate Toate unităţile de învăţământ din Capitală şi 14 judeţe, închise astăzi

Toate unităţile de învăţământ din Capitală şi 14 judeţe, închise astăzi

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 09:02 30 Ian 2014 Modificat la 09:02 30 Ian 2014
Toate unităţile de învăţământ din Capitală şi 14 judeţe, închise astăzi
Toate unităţile de învăţământ din Bucureşti şi 14 judeţe din sud şi sud-est sunt închise joi, din cauza condiţiilor meteo, în timp ce în alte cinci judeţe nu se vor face ore doar la o parte din şcoli, informează Ministerul Educaţiei.

Judeţele în care nu se vor face ore joi sunt Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea.

În cinci judeţe, doar o parte dintre unităţile de învăţământ vor fi închise: Bacău (o unitate şcolară, în mediul rural), Dâmboviţa (32 de unităţi şcolare), Iaşi (14 unităţi şcolare), Mehedinţi (trei unităţi şcolare), Vaslui (86 de unităţi şcolare, în mediul rural), a mai precizat sursa citată.

Ministerul Educaţiei mai informează că, tot pentru ziua de joi, 30 ianuarie, Universitatea Bucureşti şi Universitatea din Piteşti au decis sistarea tuturor activităţilor didactice.


×
x close