Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Finanțelor, anunțul major care schimbă soarta pensionarilor

Ministrul Finanțelor, anunțul major care schimbă soarta pensionarilor

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 08:09 22 Iul 2022 Modificat la 09:36 22 Iul 2022
Ministrul Finanțelor, anunțul major care schimbă soarta pensionarilor
Sursa foto: agerpres

Adrian Câciu spune însă că mai are nevoie de date suplimentare înainte de prezentarea raportului. 

Jurnalist: Ați spus că un impozit va exista. El va fi pentru toate pensiile din România sau doar pentru cele ”speciale”? 

Adrian Câciu: Cu riscul de a vă dezamăgi, nu voi da acum acest răspuns. Pentru că sunt elemente pe care trebuie să le avem în vedere, mai ales ținând cont de decizia din 2020, a Curții Constituționale, în care contributivitatea nu poate fi afectată din perspectiva impozitării. De aceea trebuie să ne uităm foarte atent. Răspunsul nu este nici da, nici nu, ne uităm foarte atent. Pentru că implicațiile nu sunt numai fiscale sau economice ci sunt și din perspectivă de constituționalitate și juridică. 

Jurnalist: Eu înțeleg din asta, ca jurnalist, că variantele sunt pe masă acum. Sau orice variantă este pe masă acum.

Adrian Câciu: ..... 

Jurnalist: Și tăcerea este un răspuns! 

×
TOP articole
x close