Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti va forma un grup de lucru care va avea scopul de a întocmi proceduri de conştientizare privind apariţia infecţiei cu stafilococ auriu, precizând că, lunar, în fiecare an, ar putea fi închisă câte o maternitate pentru igienizare.
“Grupul de lucru va constitui o platformă de comunicare cu caracter permanent şi pentru alte evenimente epidemiologice şi probleme cu care se pot confrunta maternităţile publice şi private din Capitală”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Municipiului Bucureşti.
De asemenea, a fost propusă elaborarea unui plan pe termen mediu şi lung de construire a unor unităţi spitaliceşti noi şi reluarea unei practici uzitate în trecut, cu privire la închiderea în fiecare an, pe termen de o lună, a fiecărei maternităţi, pentru igienizare.