Antena 3 CNN Actualitate "M-a impresionat!". Titi Aur, despre şoferul de la Timişoara, cu permis de patru zile, care a ucis o tânără în accident

"M-a impresionat!". Titi Aur, despre şoferul de la Timişoara, cu permis de patru zile, care a ucis o tânără în accident

Titi Aur, pilot de raliuri şi expert în conducere defensivă, a vobit, în direct la Antena 3 CNN, despre accidentul de la Timişoara în care o tânără în vârstă de 17 ani şi-a pierdut viaţa, provocat de un şofer care avea permis de numai patru zile.

de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Mai 2024   •   11:02

Şoferul implicat în accidentul de la Timişoara în care o tânără de 17 ani a murit a declarat că este nevinovat şi că a încercat să evite un autoturism care i-a tăiat calea. Fata care se afla pe scaunul din dreapta, nu purta centură de siguranţă şi în momentul impactului a fost aruncată din maşină.

"Acum două-trei zile a fost un accident la Timişoara, pe mine m-a impresionat declaraţia tânărului care a omorât, de fapt, o tânără. La anchetă a spus aşa. El având permisul de patru zile, fiind pe un drum pe care trebuia să meargă cu maxim 90 de km/h, dar fiind începător trebuia să meargă cu 80 de km/h şi fiind şi noapte trebuia să meargă şi mai încet. S-a dat jos, sau în fine, după accident a spus: nu sunt vinovat, nu aveam mai mult de 115-120 de km/h, fata din dreapta nu purta centura pentru că a spus că nu o suportă.

Toate lucrurile astea duc către lipsă educaţie, o lipsă de conştientizare, educaţie în sensul de a conştientiza la ce pericol se expun. Părinţii despre care vorbiţi fac parte din aceeaşi categorie de persoane needucate, din acest punct de vedere. Şi aici nu mă refer la câtă fizică, chimie, istorie, literatură ştiu, ci la educaţie rutieră. Părinţii din ziua de astăzi nu conştientizează nici ei. Adică, vezi părinţi în faţă cu centura şi copiii liberi în spate. De ce? Nu ştiu, e pe varianta nu contează facem alţii? Nu cred. E pe varianta: nu conştientizăm la ce pericol ne expunem copiii când îi lăsăm nelegaţi în centură. Eu arăt cu degetul şi cred că am dreptate, până când autorităţile de la nivelul cel mai înalt nu vor lua taurul de coarne să facă ceva în sensul de toate variantele, nu vom asista la o reducere a accidentelor", a declarat Titi Aur, expert în conducere defensivă.

×
Subiecte în articol: Titi Aur accident Timisoara
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close