Potrivit Salvamont, cei doi tineri din Slobozia au rămas blocați în zona Brâna Caraimanului. Ei încercau să coboare de la Crucea Eroilor spre cabana Caraiman, dar pentru că nu aveau echipamentul de iarnă și nici pregătirea necesară, au ramas blocați pe porțiunile înclinate acoperite cu zăpadă.
O echipă de salvamontiști a intervenit și cei doi tineri au fost salvați.
"Avertizăm încă odată ca toate traseele turistice care străbat Abruptul Prahovean sunt parțial acoperite cu zăpadă și pentru parcurgerea lor este nevoie de echipamentul de iarnă și pregătirea necesară", explică salvamontiștii, potrivit Mediafax.