O tânără din Timişoara a fost înjunghiată pe stradă de un bărbat drogat. Individul a atacat din senin - a sărit cu un cuţit direct la gâtul femeii. Din fericire, lovitura nu a fost fatală.
Femeia de 27 de ani a fost în locul nepotrivit, la timpul nepotivit. Îşi plimba câinele în faţa blocului când a ieşit întâmplător în calea bărbatului drogat. Fără explicaţie, omul i-a pus cuţitul la gât.
Nici victima nu ştie pentru ce era să moară în faţa blocului.
?Nu aveam nimic asupra mea. eram în pantaloni şi bluza de casă, nu putea să creadă că poate fura ceva. Eram într-o zonă considerată bună a oraşului? a spus femeia.
Martorii atacului au o explicaţie. Bărbatul era furios. Tocmai fusese dat afară din magazinul de cartier pentru că trăgea dintr-o pungă cu aurolac. Norocul femeii a fost că vânzătoarele au făcut gălăgie alertând astfel vecinii.
Câţiva vecini au sărit în ajutorul fetei şi au reuşit să îl reţină până când a venit poliţia.
Atacatorul era cunoscut în cartier. Obişnuia să-şi piardă vremea împreună cu alţi oameni ai străzii într-un canal din zonă. Din când în când, locuitorii din blocurile învecinate îşi făceau pomană dându-i de mâncare.
Observator