Petre Lucian Reja avea 29 de ani şi urma să se însoare cu iubita lui. Cea care îl ţinea de mână în noaptea teribilului accident. Adrian Iosif Cocoană are 32 de ani şi este şoferul bolidului care l-a ucis pe Lucian. S-a predat miercuri seară, la aproape 24 de ore de la accident. El pretinde că accidentul s-a produs datorită neasigurării la schimbarea direcţiei de mers a unui taximetru. Ca să evite taxiul a virat stânga. O variantă susţinută, firesc, şi de pasagera din dreapta, prietena lui Adrian.
O declaraţie care cu greu ar putea fi contrazisă, la 24 de ore de la accident. Alcoolemia şoferului este acum aproape imposibil de dovedit. Bărbatul le-a mai spus poliţiştilor că a fugit de la locul accidentului de teama oamenilor care se strânseseră în jur şi deveniseră agresivi. S-a plimbat fără ţintă câteva ore, apoi a mers acasă. Şi-a sunat tatăl şi avocatul. Şi s-a predat. Poveste susţinută şi în declaraţiile fetei.
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că există posibilitatea ca şi tânăra care se afla în maşină, alături de Adrian Cocoană, să fie anchetată pentru fals în declaraţii, deoarece multe din declaraţiile ei nu corespundeau cu cele ale martorilor.
Antena3.ro