Mai mulţi tineri au fost reţinuţi, luni, după un scandal cu împuşcături, la Spitalul Municipal din Timişoara. Unul dintre scandalagii a scos pistolul şi a tras cu gloanţe de cauciuc. În timpul conflictului, două persoane au fost rănite. Acestea se află încă sub supravegherea medicilor.
Scandalul s-a declanşat în curtea Spitalului Municipal din Timişoara. În timpul încăierării, un tânăr a folosit un pistol cu gloanţe de cauciuc.
"În urma altercaţiei, o persoană a fost rănită uşor în zona toraco-abdominală, iar o alta a suferit o fractură de piramidă nazală, cauzată de lovituri cu pumnul. Toate persoanele implicate în conflict au fost reţinute, aflându-se la secţia de poliţie, unde se efectuează cercetări, urmând a fi luate măsuri legale, în funcţie de participaţia fiecăruia", a declarat Emil Andrei, de la IPJ Timiş.
Pacienţii şi personalul Spitalului din Timişoara nu au fost afectaţi de conflictul iscat între cele două grupuri de tineri.
Scandal într-un spital din Timişoara