Antena 3 CNN Actualitate Timișoara nu a fost băgată în carantină, deşi are o rată de infectare mai mare decât Lugojul, aflat în lockdown

Timișoara nu a fost băgată în carantină, deşi are o rată de infectare mai mare decât Lugojul, aflat în lockdown

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 13:40 21 Noi 2020 Modificat la 13:40 21 Noi 2020
o_1enl91ut0gpvipphgl1qg01oerb.jpg
Sursa foto: Spitalul Victor Babes Timisoara/Facebook

Sâmbătă dimineață, rata de infectare la Timișoara este de 7,41, arată prefectura Timiş, după ce vineri a fost de 7,72, iar joi 8,30. Spre comparaţie, în Lugoj, incidența a ajuns la 6,85.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a prelungit carantina miercuri, pentru încă 14 zile, în cinci localități: Moșnița Nouă, cu satele aparținătoare Rudicica, Urseni, Albina și Moșnița Veche, Giroc, cu satul aparținător Chișoda, Dudeștii Noi, Ghiroda, fără Giarmata Vii, și Dumbrăvița. 

În cele cinci localități rata de infectare nu a scăzut în timpul primei carantine. În același timp, trei localități - Pesac, Fibiș și Becicherecu Mic – au ieșit din carantină.

Deși a existat și posibilitatea carantinării Timișoarei și Lugojului, inițial DSP a stabilit că cele două orașe nu întrunesc toate condițiile. Vineri, însă, s-a decis ca orașul Lugoj să intră în carantină din aceeași noapte, de la ora 00:00, pentru următoarele 14 zile.
 

×
TOP articole
x close