Aproximativ 4.000 de persoane protestează în continuare în Piaţa Victoriei din Timişoara, iar în pauza spectacolului de operă de miercuri seară unii spectatori care au ieşit în balconul Operei au fost loviţi cu ouă de către protestatari.
În aceste condiţii, a fost luată decizia ca la finalul spectacolului oamenii să iasă pe uşile laterale, uşa principală a Operei, în faţa căreia are loc mitingul, fiind blocată.
La ora transmiterii acestei ştiri, platoul din faţa Operei din Timişoara, a cărui capacitate este de 4.000-5.000 de persoane, este aproape plin.
Aproximativ două mii de persoane s-au adunat, iniţial, în Piaţa Victoriei, fostă Piaţa Operei, din Timişoara, scandând lozinci antiguvernamentale şi purtând pancarte pe care scrie "32 de îngeri ne-au dat nouă aripi", "Hei, ce faci, Dottore?", "Nu doar demisii vrem, ci şi schimbare", "Demonstrăm, ne implicăm, perseverăm".
Pe clădirea Operei din Timişoara, la balcon, a fost aşezat un steag tricolor foarte mare, pe care scrie: "Bunicii la război, părinţii la Revoluţie, acum este rândul nostru".