Traian Băsescu a câştigat alegerile prezidenţiale în România, deşi contracandidatul său, Mircea Geoană, avea resursele financiare, sprijinul politic şi mediatic necesare pentru a obţine victoria, comentează săptămânalul britanic The Economist, în ediţia electronică de joi.
Victoria lui Geoană părea un pariu sigur şi, timp de câteva ore, luni, ea aproape devenise realitate.
Potrivit exit-poll-urilor, Geoană obţinuse o victorie la limită, nematerializată însă, din cauza voturilor românilor din străinătate, care s-au pronunţat în proporţie de 78 la sută în favoarea lui Băsescu. Campania a fost deosebit de "murdară", observatorii fiind de părere că ambele părţi au comis fraude, potrivit publicaţiei.
Victoria lui Băsescu, în pofida unor informaţii de presă în mare parte ostile, a fost surprinzătoare.
Traian Băsescu, care a mizat pe eradicarea corupţiei, a exercitat presiuni de eliminare a acestui fenomen endemic, dar în mod selectiv. În plus, o atitudine impulsivă şi abrazivă îi reduce de prea multe ori eficienţa, apreciază The Economist.
Preşedintele reales a sprijinit emiterea de paşapoarte româneşti pentru moldoveni, aşa cum Rusia a făcut în fostul său imperiu. Această mişcare i-a adus votul majorităţii masive a cetăţenilor din Republica Moldova.
Dar poziţia sa aproape iredentistă îi nemulţumeşte pe cei care doresc să stabilizeze Republica Moldova, ţara cea mai săracă din Europa, ce se confruntă şi ea cu probleme politice, după o nouă încercare eşuată de a alege un preşedinte.
Pe de altă parte, Geoană, fost ministru de Externe, a adoptat un ton mai conciliator. Dar vizita sa privată la Moscova, dezvăluită în timpul campaniei, a provocat temeri privind loialităţile faţă de unii dintre foştii săi susţinători comunişti. Cealaltă slăbiciune majoră a sa a fost reprezentată de legăturile cu oligarhii care domină mediul de afaceri şi presa din România, transmite Mediafax.
Victoria lui Băsescu se datorează mai puţin succeselor mandatului său, şi mai mult dorinţei alegătorilor ca acesta să-şi onoreze promisiuni din trecut, subliniază săptămânalul britanic.
Antena3.ro