Medicii spun că în timpul internării femeia nu a dat niciun semn de depresie. În această dimineaţă, la ora 5 a alăptat, dar nu s-a mai întors în salon. Trupul ei a fost văzut de personalul medical în curtea interioară.
Se pare totuşi că tânăra nu era la prima tentativă de suicid. În urmă cu 6 ani a avut un alt episod de depresie şi îşi plănuia moartea de ceva vreme.
De altfel, medicii au descoperit în camera ei un carneţel în care femeia îşi notase tot felul de tehnici de suicid. În acelaşi carnet lăsase şi un mesaj pentru fetiţa proaspăt născută. Îşi lua adio şi îi spunea că o iubeşte.