Planurile grupării teroriste Statul Islamic nu se limitează la Orientul Mijlociu, a declarat vineri ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, la finalul întrevederii sale, la Roma, cu omologul italian Paolo Gentiloni, informează agenția de presă TASS.
„Amenințările care vin dinspre SI sunt evidente pentru toți. Statul Islamic nu înseamnă doar Siria, Irak. Statul Islamic a prins deja rădăcini și a dat lăstari în Libia, Afganistan, Yemen. Acest lucru s-a manifestat deja în atacul terorist din Aden, împotriva guvernatorului acestui oraș, în acțiunea criminală împotriva avionului rus în (peninsula egipteană) Sinai, în atacurile teroriste de la Paris, în Mali, în alte țări ale Africii, în atacurile teroriste din California”, a spus Lavrov.
Potrivit șefului diplomației ruse, „în spatele tuturor acestor atacuri se află fie SI, fie oameni pe care această grupare încearcă în mod activ să-i racoleze în rândurile lor”. „Planurile lor nu se limitează la geografia Orientului Mijlociu. Ei și-au proclamat în mod oficial drept obiectiv înființarea unui califat care, în viziunea lor, se va întinde din Portugalia în Pakistan. Ne îngrijorează foarte mult faptul că mai multe mii de combatanți din rândurile SI sunt cetățeni ai Rusiei și ai țărilor vecine nouă. Ei au planuri și în Caucazul de Nord”, a subliniat ministrul de externe rus.
Lavrov și-a exprimat convingerea că aceste planuri ale SI la adresa altor state „trebuie să devină un stimul serios pentru a lăsa de o parte toate ambițiile, toate motivațiile geopolitice și conjuncturale pentru a ne uni în numele unui scop: distrugerea acestei structuri criminale”.