A fost teroare în rândul medicilor de la Spitalul Universitar. Un tânăr, aparent drogat a scos un cuţit şi i-a ameninţat cu moartea. Era supărat că medicii nu-i vindecă mai repede tatăl. Trei agenţi de pază s-au luptat minute bune cu bărbatul până au reuşit să-l dea pe mâna poliţiştilor. Judecătorii i-au dat drumul însă. Nu e pericol public în ochii lor, aşa că va fi cercetat în libertate.
Era puţin după ora 23. Holurile spitalului universitar erau pline de pacienţi. Tânărul din imagini şi-a adus tatăl la consultaţie. Îşi bătuse crunt tatăl, iar acum căuta deja alte victime. Şi i-a găsit pe medici.
Supărat că aceştia nu-l vindecă pe tatăl lui mai repede, bărbatul a scos un cuţit cu lama de cel puţin 30 de centimetri şi i-a ameninţat pe medici cu moartea. Alertaţi de ţipetele medicilor, agenţii de pază au venit într-o clipă.
În zadar au încercat să-l calmeze. Nici măcar rugăminţile mamei nu l-au potolit. Tânărul voia neapărat să ajungă în cabinetul în care se baricadaseră medicii. Terorizaţi, pacienţii fug care încotro.
Un agent de pază mai curajos se luptă cu tânărul. Reuşeşte să-l ţină departe de medici. Nu fără sacrificiu. Agentul a fost tăiat la o mână. În cele din urmă, colegii agentului îi sar în ajutor şi reuşesc să-l scoată pe tânăr din spital.
Acolo îl aşteptau poliţiştii care l-au dus la secţie.
Din păcate, medicii au de-a face din ce în ce mai des cu astfel de cazuri.
Cel mai celebru caz s-a întâmlpat în urmă cu doar două luni, în Cluj, când interlopul Gore a înjunghiat un brancardier. Agresorul este şi acum în arest.
Atacatorul de duminică seară a scăpat mult mai ieftin.
Nu şi pentru atac sau ameninţări. Poate şi de asta, judecătorii au decis că tânărul nu este pericol public şi poate fi cercetat în libertate.