Antena 3 CNN Actualitate Termometrele au luat-o razna. În Capitală, a fost cea mai rece dimineaţă din ultimii 55 de ani

Termometrele au luat-o razna. În Capitală, a fost cea mai rece dimineaţă din ultimii 55 de ani

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 19:50 21 Aug 2015 Modificat la 19:50 21 Aug 2015
umbr.jpg
Foto: Agerpres
Iarna nu-i ca vara, dar, mai nou, vara e ca toamna. După o lună în care oamenii au suportat cu greu canicula, acum scot hainele groase din dulapuri.

De câteva zile, termometrele au luat-o razna. Bat de la plus la minus. La Bucureşti, cea mai rece dimineaţă de 21 august începând din 1961 şi până în prezent. Adică, din ultimii 50 de ani.

Duminică, în Capitală erau oficial 38,2 grade. Bucureştenii însă au resimţit 45. Acum, vântul a întors foaia, bate cu putere şi simţim doar 10 grade.

Atenţie, medicii ne avertizează că şocul termic la care este supus organismul face prăpăd.

Diferenţele mari de temperatură pot da peste cap corpul uman. Pot apărea durerile reumatice, tensiunea arterială poate creşte, iar unele persoane pot suferi dureri de cap sau chiar palpitaţii. Şi gâtul sau plămânii sunt vulnerabili pentru că inspirăm dintr-o dată aer foarte rece.

Bătrânii, mai ales cei care suferă de boli cardiovasculare sau copiii sunt cei care simt din plin efectele vremii capricioase. Iar cei meteosensibili ajung numaidecât la medic.

Chiar dacă ne-am scos hainele de toamnă, anul 2015 e unul extrem de călduros. La nivel global, în Iulie a fost cel mai cald din ultimii 136 de ani.

Sursa: Observator

×
x close