Antena 3 CNN Actualitate Teodor Meleșcanu, referitor la scandalul din Diaspora: „Am făcut tot ce a fost posibil pentru românii din străinătate. Nu am ce să-mi reproșez”

Teodor Meleșcanu, referitor la scandalul din Diaspora: „Am făcut tot ce a fost posibil pentru românii din străinătate. Nu am ce să-mi reproșez”

1 minut de citit Publicat la 23:49 26 Mai 2019 Modificat la 23:49 26 Mai 2019
Teodor Meleșcanu, referitor la scandalul din Diaspora: „Am făcut tot ce a fost posibil pentru românii din străinătate. Nu am ce să-mi reproșez”

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a vorbit la Antena 3 despre problemele cu care s-au confruntat românii care au votat în Diaspora. 

„E vorba de a evalua situația. Am dublat secțiile de votare, am făcut tot ce a fost posibil pentru românii din străinătate ca să-și exprime preferințele. Participarea foarte mare a contrazis toate evaluările pe care le-am avut. Marea majoritate, cu cel puțin o treime din secțiile de votare, a stat la coadă. Nu e ceva deosebit că la fel era și în București. Gândiți-vă că la ultimele alegeri la New York au votat 104 cetățeni români, azi ne așteptăm la 1000 de oameni. A fost o activitate foarte puternică în a-i determina pe oameni să iasă la vot. Ne-am atins limitele pe care putem noi să le asigurăm în materie de voturi în străinătate”. 

„Nu poți să faci față prin Consulate să satisfaci dorințele tuturor. Eu cred că e nevoie de o nouă legislație. Diaspora nu a fost umilită”. 

Teodor Meleșcanu a mai spus că „eu personal nu am ce să-mi reproșez. Dar văd o soluție pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple”. 

Întrebat dacă crede că Guvernul ar trebui să demisioneze, Teodor Meleșcanu a spus că „chestiunea fundamentală este aceea de a respecta Constituția și funcționarea statului de drept în România. Vom vedea rezultatele, probabil că toată lumea își va pune picioarele în apă rece să vedem ce face și vom lua măsuri. Acum e prea la cald ca să vorbesc de decizii în vreun fel sau altul”. 

×
Etichete: Teodor Meleşcanu
x close