Antena 3 CNN Actualitate Teodor Meleşcanu explică la "Biroul preşedintelui" motivul pentru care a refuzat să-i furnizeze lui Băsescu lista cu ofiţerii acoperiţi

Teodor Meleşcanu explică la "Biroul preşedintelui" motivul pentru care a refuzat să-i furnizeze lui Băsescu lista cu ofiţerii acoperiţi

1 minut de citit Publicat la 22:21 14 Oct 2014 Modificat la 22:21 14 Oct 2014
melerrrr.jpg
Fostul şef al SIE Teodor Meleşcanu a comentat, în ediţia de marţi a emisiunii "Sinteza zilei", declaraţiile lui Traian Băsescu referitoare la refuzul său de a-i furniza preşedintelui lista cu ofiţerii acoperiţi ai Serviciului.

Meleşcanu a precizat că preşedintele statului are dreptul să obţină toate informaţiile care se încadrează la secrete de stat atâta timp cât îi sunt necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile funcţiei.

"Dar nu trebuie să ştie toate detaliile, precum numele operaţiunilor", a subliniat acesta.

"E o încercare de a amesteca lucrurile. (...) Fiind vorba despre un demers care nu era corespunzător legii, i-am spus foarte clar că nu pot să încalc legea. În rest, a face dintr-o relaţie instituţională o relaţie personală mi se pare un joc ieftin", a mai spus fostul şef al SIE.

Teodor Meleşcanu a arătat că, în anii săi de activitate la SIE, nu a auzit despre un alt şef de stat care să ceară unui serviciu secret să îşi deconspire proprii angajaţi.

Întrebat de Mihai Gâdea ce s-ar putea întâmpla dacă, vreodată, identitatea unui astfel de agent ar fi descoperită, Meleşcanu a răspuns: "Pentru un serviciu un mic cutremur, pentru România o mare problemă de imagine".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la un post de televiziune, că Victor Ponta a fost ofiţer SIE, arătând o Hotărâre de Guvern, iniţiată de Teodor Meleşcanu şi semnată de premier, care extindea protecţia acordată ofiţerilor şi la cei care şi-au încetat raporturile cu Serviciul.

Drept răspuns, Meleşcanu a precizat că nu el a iniţiat Hotărârea de Guvern cu pricina, însă a precizat însă că a considerat "oportună" modificarea legii, întrucât ar fi existat posibilitatea ca informaţiile să fie utile în campania electorală.



×
TOP articole
x close