Când au fost informaţi că discountul nu e real, ci doar o eroare de soft, oamenii şi-au angajat avocaţi şi au mers să-şi ceară produsele comandate în instanţă. Iar instanţa le-a dat dreptate. Îşi vor primi televizoarele de 2.500 de lei la oferta unică de 49 de lei! Cât un abonament TV pe o lună !
În două zile cât a durat oferta, aproape o mie de români s-au grăbit să cumpere un televizor la preţul unui abonament tv pe o lună. Iar comanda e comandă, trebuie respectată. Reprezentanţii magazinului online spun că nu este vorba de o ofertă reală. În cazul de faţă e vorba despre o eroare tehnică apărută în afara orelor de program, în perioada sărbatorilor de Paşti, situaţie ce a îngreunat rezolvarea problemei în timp operativ, afirmă reprezentanţii companiei.
Nemulţumiţi de răspuns, zeci de clienţi au dat în judecată magazinul. Iar instanţa le-a dat dreptate în parte. Clienţii au dreptul să primească un televizor la preţul de 49 de lei, indiferent de câte produse au comandat.
Magazinul online a primit aproape o mie de comenzi la oferta de 49 de lei, majoritatea din ele având mai mult de 4 bucăţi pe cerere. Dar au fost cazuri de clienţi care au cumpărat chiar şi 200 de televizoare.