Telegondola
din Sinaia a fost deschisă sâmbătă cu mare fast şi închisă
peste doar câteva minute. Telegondola, care face legătura
între staţiunea Sinaia şi cota 1.400 este deja funcţională,
dar nu poate transporta momentan turişti deoarece nu este autorizată
de Inspecţia de Stat pentru Controlul cazanelor, recipientelor sub
presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR). Conform declaraţiilor
primarului localităţii Sinaia, amânarea se datorează unor
întârzieri ale societăţii Electrica Muntenia Sud, care
a pus la dispoziţie abia în urmă cu două zile staţia de
transformare a energiei necesară funcţionării telegondolei. De
altfel nici zona din jurul telegondolei nu a fost amenajată
încă.
Şi în Azuga a fost inaugurată telegondola
care, spre deosebire de cea din Sinaia, are deja toate autorizaţiile
şi poate fi utilizată de turişti începând chiar de
sâmbătă. Telegondola are 49 de cabine cu o capacitate de
transport de 2.000 persoane/oră, urcă la o diferenţă de nivel de
550 m pe un traseu cu o lungime de 1.800 m şi deserveşte întreg
domeniul schiabil al staţiunii Azuga care cuprinde pârtiile
Cazacu, Sorica, Sorica Sud şi La Stână, ce se întind pe
o lungime totală de 6 km.
TELEGONDOLA DIN SINAIA A FUNCŢIONAT DOAR CÂTEVA MINUTE Antena3.ro