Ministerul Finanţelor Publice a semnat acordul de licenţiere a Trezoreriei Statului ca acceptator de plăţi electronice cu carduri MasterCard şi Maestro, care va permite contribuabililor să plătească taxe şi impozite online la bugetul de stat şi la bugetele locale, fără perceperea unor comisioane.
"Ministerul Finanţelor Publice a semnat acordul de licenţiere a Trezoreriei Statului ca acceptator de plăţi electronice cu carduri MasterCard şi Maestro în condiţiile stabilite de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului", se arată într-un comunicat al ministerului.
Implementarea sistemului de plată online, inclusiv extinderea serviciilor de internet banking ale Trezoreriei Statului, se va realiza din fonduri europene prin proiectul "Îmbunătăţirea capacităţii procesului decizional la nivelul sectorului financiar din România - TREZOR". În urma evaluării de către Autoritatea de Management a Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), acesta a fost acceptat în vederea finanţării.
Proiectul va dezvolta o componentă dedicată plăţii cu cardul, prin intermediul căreia contribuabilii vor putea efectua plata online a tuturor tipurilor de impozite şi taxe atât la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, cât şi la cele administrate de alte instituţii publice. Contribuabilii nu vor plăti comisioane la tranzacţii.
"E un pas important pe care Ministerul Finanţelor Publice îl face pentru a veni în întâmpinarea contribuabililor. Aceştia îşi vor putea plăti taxele şi impozitele de acasă şi de la serviciu, cu ajutorul unui sistem sigur şi accesibil. Consider că uşurinţa cu care ne plătim taxele şi impozitele este esenţială pentru o colectare mai eficientă şi pentru creşterea gradului de conformare voluntară. Este şi o expresie a respectului pe care îl avem pentru cetăţean. Infrastructura nou creată este deschisă pentru toate sistemele de plată care acceptă autorizarea Trezoreriei în condiţiie legislaţiei în vigoare", a declarat în comunicat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.
MasterCard va realiza implementarea tehnică, care va dura maxim trei luni.
" Licenţierea Trezoreriei Statului ca acceptator de plăţi cu cardurile MasterCard sau Maestro reprezintă o premieră mondială şi suntem mândri că astfel ne alăturăm autorităţilor în demersurile lor de creştere a gradului de fiscalizare a economiei, cu ajutorul mijloacelor de plată electronice", a afirmat Cosmin Vladimirescu, manager general al MasterCard pentru România.